Ca de la frate la sora

Fratele meu creste, sau altfel spus “my brother is not a boy anymore”. Cand vorbesc cu el, realizez ca si eu am crescut.

Sa-ti fac un mic rezumat. Cand eu si fratele meu eram mici – el fiind cu 5 ani mai mare – nu faceam decat sa ne certam, batem si sa ne ignoram in pauzele certurilor.  Eu eram aia mica si plangacioasa, printesa lu’ mama, care ii invadase teritoriul.(Lucrurile nu s-au schimbat nici acum, pentru ca l-am invadat la Bucuresti. Hope to see where is he going to move next. ) Cand aveam chef de joaca, intram la el in camera si incepeam sa ma rog de el “sa ne juuuucam, puuutin si apoi te las in pace”. El nimic, “Anca, iesi afara, pleaca si lasa-ma in pace”. Eu nimic “Daca nu te joci tip”. Si tipam “Mamaaa, tataaa, Andi nu ma lasa in pace, ma bateeee”. Si dai si smiorcaiete. El nici nu ma atingea, dar mai conta??!!??

Astazi am vorbit cu el despre compromisurile dintr-un cuplu si despre omul pe care esti dispus sa-l accepti langa tine. Despre cel care este dispus sa te accepte el pe tine. Despre ce inseamna a fi inabordabil/a. Despre asteptari mici, mari, inexistente…

Frate, ce am crescut amandoi

PS Intrand acum in camera mi-a spus sa nu scriu despre el. Dar mai conteaza???!!! ) Cred ca undeva in adancul sufletului inca mai am placerea nebuna sa-l enervez. )