Astazi a fost o zi speciala, o zi in care am deschis bine urechile si am sorbit fiecare cuvant care mi-a fost adresat. M-am aflat in fata a doua persoane, care am simtit ca emana bunatate, ca vorbesc sincer si ca-mi doresc binele.
Rar mi s-a dat sa intalnesc alti oameni in afara de parintii mei, care sa-mi doreasca vreodata binele acela dezinteresat si , inca o data spun, sincer. M-am hotarat sa-mi pictez viata in culori deschise: roz, bleu, vernil, galben, pe rand insa, nu toate de o data. Orice stie sa asorteze un tricou negru, la o pereche de pantaloni negri, iar in final sa accesorizeze costumatia cu ceva, sa zicem…hm…negru. Dar cati stiu ca la un pantalon negru pot adauga un top roz de bun gust, iar gatul sa-l impodobeasca cu un lantic discret, sau cu o esarfa in culori diafane?!
Asa imi doresc sa fie lumea mea! Sunt sigura ca esti un cititor iscusit, care si-a dat deja seama ca in spatele patalonilor, al topului si esarfei se afla cineva cu suflet, creier, imaginatie, cu ceea ce este inteligent din ale barbatilor si cu ceea ce este frumos din ale femeilor.
O viata roz, bleu, vernil, este cat se poate de serioasa, nu este idealista, idilica, absurda. Este cu zambet pe buze, cu suturi in fund, munca si nervi intinsi, cu luat de la capat, cu perioade de destindere, prietenie, caldura. Este o viata ca oricare alta, doar ca unghiul din care o vad s-a schimbat, sau mentinand aceeasi comparatie pana la capat, vad alte culori.
Am trecut de la oameni la culori, pentru ca asa am considerat ca pot fi explicita in exprimarea gandului meu.
Esti un om mare, daca ti-ai dat seama de esenta!
Cu draaaag, Anca
