Two beautiful days

Iti fac o introducere pe scurt sianume: am participat cu un eseu la un concurs si am castigat impreuna cu 20 de tineri, un training de 2 zile, numit Managing Business Today, organizat de I-Interact.

Timp de 2 zile, 5 echipe am avut propria noastra afacere: toti porneam cu aceleasi resurse financiare, umane, materiale, cu acelasi know how,adica porneam pe picior de egalitate si depindea de noi cum facem profit. Am avut propria fabrica si trebuia sa cumparam materii prime, realizam produse finite, sa platim dobanzi, salarii muncitori, echipe de vnzari, modernizari echipamente, plateam cercatari de piata, pentru zona locala, America de Sud& Nord, Asia, Orientul Mijlociu. Multe Multe Multe informatii.

Tot procesul s-a desfasurat pe 2 trimestre, adica 6 luni. Am participat la licitatii pentru oferte de vanzare, am negociat si in castig si in pierdere. Am asistat la aplicarea unor politici de dumping, am vazut cum dupa 6 luni se ajunsese la datorii de 55 de milioane dupa ce la inceput aveai in casa bani multi.

Au fost niste zile intense. Foarte intense. Daca erai atent si in mijlocul actiunii invatai ce inseamna sa te gandesti

• la retehnologizarea echipamentelor
• la investirea in calitatea produselor
• cum puteai sa pierzi o licitatie de milioane pentru numai 50 000 (nu conta moneda leu/euro/dolar/franc)
• eventualele strategii ale competitorilor
• cum sa iti diversifici oferta de produse, pentru a te diferentia de concurenta
• …..

Cei care studiaza la o facultate cu profil economic stiu ca lucrurile pe care le-am povestit se pot invata mai mult sau mai putin in facultate. Insa pe perioada a 2 zile le-am pus in aplicare la nivel virtual: m-am jucat cu niste bani virtuali, am facut produse virtuale din materii prime virtuale, dar am concurat cu oameni adevarati. Pe tot parcursul trainingului era o atmosfera foarte prietenoasa, dar competitiva, contracronometru, tensionata, cu multe strategii si rasturnari de situatie.

O experienta care mi-ar lua sa o povestesc in intregime timp de 5 zile sau mai mult. Am stat 20 de ore intr-o sala cu alti 20 de tineri care gandeau la unison: sa-si dezvolte afacerea. Am absorbit pe langa lucruri legate de implementarea de strategii, un lucru foarte important: cum poti coopera in echipa, cum poti sa ajungi de la finance director, la general manager, ca nu functia te reprezinta ci competentele pe care le ai.

Daca vrei sa-ti povestesc mai multe sunt deschisa la intrebari si mi-ar face o placere deosebita.

A bientot

Jurnal de 10 ani :)

Cand eram mai mica mi-am facut un jurnal pe care l-am pastrat pana astazi si in care mai scriu din cand in cand. Astazi l-am luat sa-mi scriu un gand in el si din curiozitate l-am deschis la inceput ca sa citesc prima mea confesiune. Data: 1 ianuarie 1999. Au trecut asadar aproape 10 azi si nici nu mi-am dat seama.

M-am simtit incredibil citind lucrurile pe care le-am gandit la varsta de 11 ani. Atatea ganduri inutile care atunci ma faceau sa simt ca traiesc la limita. Ce bucurie simteam cand venea ziua mea si ma imbracam intr-o rochita cu volanase si mergeam la scoala cu bomboane. Ce frumos era de Craciun cand eram inconjurata de multa dragoste. Cum ma chinuiau ai mei cu niste meditatii aiurea la franceza, care acum s-au dovedit a ma ajuta enorm. Cum pot sa retraiesc again and again senzatia cand mi s-a spus ca mi-a murit primul bunic, si asta doar citind o fraza. Cate iubiri imi desenam in mint, cate scenarii, care nu s-au adeverit sub nici o forma. Cate suisuri si coborasuri, bune si rele, sentimente reprimate, sentimente impartasite, cea mai buna prietena, cea mai deloc prietena, cata viata in 10 ani.

Sa nu-ti imaginezi ca acest jurnal arata ca o condica imensa cat un sertar de birou. No way ! ) Este un caiet mic cu coperti cartonate, cu imaginea unei albinuta stand intr-un margaritar. Analizam cu interes si cum mi s-a modificat scrisul. De la literele mari, facute cu stangacie, depasind linia de jos, pana la scrisul ordonat, mic, rotund pe care-l am astazi.

Cred ca ma incearca un pic de nostalgie. Am luat viata mult prea in serios in ultimul timp, dar am invatat un lucru pe care nu-l stiam pe atunci…fiecare lucru vine la timpul lui…

Forta unui artist numit Andrei Serban

Un artist te secatuieste cu adevarat de putere.

Ieri am avut onoarea sa strang mana si sa stau cateva minute in preajma domnului Andrei Serban. In cele cateva minute nu am realizat decat ca este un om smplu, cu o anume blandete in privire, deosebit de politicos.  Am petrecut insa cateva ore bune, 7 la numar, facand un transcript dupa un interviu al acestuia. I-am ascultat vocea si pot sa-i completez descierea cu urmatoarele cuvinte:

• voce sigura si convigatoare
• un imens, impresionant bagaj de cunostinte
• din nou o simplitate si modestie care ranesc pe orice indrazneste sa se laude cu ceva
• multa organizare si ordine in exprimare, gandire

Ma opresc aici din enumerarea calitatilor de rusine sa nu omit sau sa jignesc cu ceva. Per ansamblu este inca un om care mi-a demonstrat prin simpla existenta ca SE MERITA investit in cultura, in educatie. Ca maruntisurile si gainariile specifice romanilor nu caracterizeaza un om adevarat, cu coloana vertebrala. Se merita sa fii OM DE CARACTER.

Povestea lui Andrei Serban te face sa te rupi din vartejul vietii cotidiene, din materialul care ne ocupa gandurile si ne mareste grijile si sa te gandesti la sufletul tau. Iti trezeste in suflet dorinta sa mergi la teatru, la opera, sa vezi piese de calitate, vii, sa lasi la o parte poluarea fonica si vizuala a televizorului, care iti provoaca o intoxicare crunta a creierului. Cat de adevarata este zicala “Dati-i poporului paine si circ!”.

Nicolas Don a spus intr-un articol ca romanii sunt niste oameni incredibili luati individual, dar sunt ingrozitori luati ca multime. Te sfatuiesc sa te gandesti la aceste cuvinte. Sunt sigura ca vei identifica in cercul tau de prieteni oameni care vor confirma aceasta afirmatie.

Un indemn din suflet… Vino cu mine la TEATRU!     Sa mergem la OPERA!

. & de la capat

Cred ca ai vazut Friends si daca ai fost un fan al serialului, mai mult ca sigur stii cine este Joey Tribiani. Eu n-am avut rabdare sa vad nici un serial cap-coada din Friends, insa am vazut ambele sezoane din Joey. Abia la a doua vizionare a unui episod am prins urmatoarea replica: “Something that important can’t be expressed in many words“. Mi se pare cat se poate de adevarat avand in vedere ca nu trebuie sa dai explicatii, sa justifici, sa motivezi si paramotivezi adevarul si lucrurile evidente.

De exemplu:

• a murit- ce poti sa spui mai multe? In ce conditii, de cat timp, dar mai are asta vreo importanta? Don’t think so!
• iubesc- ce poti spune mai multe? Cum, de cat timp, cum a inceput, dar are vreo relevanta? Nu prea poti sa spui ce simti, cand simti.
• nu stiu. Replica asta este dezarmanta. Ce sa-i faci celui care nu stie, cand el este protejat de scutul nestiintei.
• vreau(a se rosti cu incapatanarea cu care o fac copii mici). Cand vrei ceva, simti senzatia prin fiecare por, vrei ceva-ul tau si te simti ca un drogat in sevraj. Putin te intereseaza cum il obti, la cine trebuie sa apelezi, ce mijloace folosesti. Aici inseamna ca a intervenit si interesul.
• am zis. Frate, am zis-o! Asta este! Gandita, negandita nu mai am cum sa retrag ceea ce am spus.

Totusi cuvintele care mai demult aveau cu adevarat semnificatia din dictionar fara prea multe explicatii, au devenit acum surse interminabile de interpretari: secret(il stim doar noi), acum, imediat, simt(nu pot sa spun exact, dar totusi, dar parca, dar….come on!), prieten(cunostinta, amic, chestie ocazionala )

Ce inseamna titlul acestui post? Ca nu te arzi niciodata suficient ca sa te lasi de sportul asta.

Solidaritatea la romani

Eram vineri dimineata in statia de bus de la Eroilor.Vis-a-vis, o babuta vindea ziare intr-un chios. Avea pe cap un fular galben pe care scria cu rosu ROMANIA. Ce suporter,ma gandeam. La varsta dumneaei si nu ii e frica sa faca un statement.

Ma uitam azi la televizor, la stirile sportive. Ii aratau pe fanii romani cum vorbeau si le cereau autografe lui Mutu si Piturca. Oamenii vorbeau incredibil de frumos: “Lasa Adi, nu conteaza ca ai ratat, daca nu erai tu, noi nu ajungeam aici. Adi suntem cu tine.” Spuneau multumesc dupa ce primeau autografe. La sfarsit scandau “Romania te iubim”.

M-au surprins placut ambele reactii pentru ca am vazut romani solidari cu alti romani. Am vazut de foarte multe ori oameni nesimtiti, prost crescuti, la tv se anunta mai mereu actele de vandalism ale suporterilor si totusi people are NOT all the same, ca in cantecul Suggababes. Cu totii suntem diferiti, dar ma surprind in continuare oamenii care ies din turma si ,la fel ca si babuta din poveste, they make a statement.

Lumea nu este formata doar din oameni de caracter si sincer cred ca este si normal sa fie asa. Desi toti avem un creier, fiecare ne alegem cum sa-l folosim.

cate ceva despre adolescenta

Cand eram mai mica nu prea ma integram in cercul de prieteni:

nu prea aveam voie sa stau in cluburi decat pana la 22:30, maxim 23:00 si asta cu telefoane si intrebari de genul “Dar mai stai mult?”

onest vorbind nici nu prea simteam febra cluburilor, imi placeau doar pentru ca erau interzise, dovada fiind ca acum daca merg 1 data pe luna si atunci mi se intampla sa stau pe un scaun si sa casc. Dar casc rau, nu pun capul pe masa sa ma culc, din dorinta de a nu se interpreta altceva.

in rugaciunile mele catre Dumnezeu nu prea ceream farduri, bijuterii, iubit, masina, excursii

nu stateam la discutii ca intre fete despre iubiti

stiam doar scoala si atat:nu tu cine stie ce cultura muzicala, sau experta in filme

nu eram frate cu distractia, hai sa spunem lucrurilor pe sleau

Din aceste motive si sigur si din altele de care chiar nu-mi mai amintesc, imi puneam intrebarea “Is there something wrong? Do I have to change?”. Acestea au venit cum nu se putea mai inoportun, in perioada adolescentei, apogeul temerilor, dilemelor. Ce m-a salvat a fost insa o credinta nejustificata:” Things won’t always be this way!” Nu stiu de ce gandeam asta, de unde stiam asa ceva, dar pur si simplu asta credeam.

Acum credinta mi s-a confirmat. Mai sunt si muulti alti oameni preocupati de dezvoltarea personala mai degraba decat grandomania, manifestarea bombastica. Intalnesc oameni inteligenti, de cultura, oameni vizionari care imi confirma ca atitudinea mea de “nici in clin, nici in maneca ” cu distractia zgomotoasa este foarte normala. Traiesc acum intr-un mediu in care simt ca ma integrez, care imi daruieste enorm de multe, dar care ma secatuieste de energie pana seara cand ajung acasa.

Nu lucrez cu mainile, lucrez cu capul. Care munca e mai grea pana la urma?

A  bientot, Anca

legea compensatiei

Lucrurile sunt mai simple decat par!

Ne facem probleme si ne scarpinam ca oltenii degeaba. Am spus mai demult parerea mea despre a doua sansa si ca un om ce sunt m-am abatut de la ea. Am dramatizat, negativizat, teatralizat un lucru minor. M-am nascut, sau am mostenit o chestie foarte comme ci- comme ca de la tata: capacitatea de a ierta in cateva minute chestiile minore.

Toate bune si frumoase pana aici. Faza este ca nu prea pot sa le tolerez. Deci iert, dar tolerez/diger mai greu. Pot ierta absolut orice, dar tolerez foarte putine.Am o gandire matematica si cred ca vei intelege mai bine prin urmatoarea……

..explicatie: Cred in legea compensatiei: + – + – ……. Cand iert si tolerez inseamna ca langa minus, a aparut un plus care imi indulceste supararea si imi trece. Cand langa minus nu apare nimic, sau apare inca un minus, iert, dar nu tolerez. Cand sunt “acum vreau, acum nu vreau” inseamna ca traiesc un minus(emotional confort, family/friends/boyfriend so on and so forth) and I seek for reasurence, will you give me a + or a -?

Nobody’s perfect, but cruel are those who are driven by perfection.

Nu stiu de ce ma explic atat. Da-mi un msg un textul “penibil” sau “go on” si prind eu firul.

A bientot!

Anca