inapoi la valori

Vorbeam zilele trecute la SynergEtica despre faptul ca noi, romanii, nu avem valori clare impamantenite. De obicei evit sa gandesc la nivel global, general si analizez lucrurile punctual: oamenii din jurul meu au valori? eu am valori?

Am trait pana la 19 de ani intr-un mediu in care increderea, valoarea, sinceritatea, adevarul, nu erau rostite, dar conduita era de asa maniera incat lasa de inteles ca acestea sunt prezente. In Bucuresti multi oameni nu cred in nimic, dar isi petrec timpul contrazicandu-i pe cei care cred. Vreau sa ma refer la oamenii care au valori, credinte, dar care sunt zguduite din cand in cand de anturaj, vremuri, propria persoana.

Unde iti cauti propria persoana, credintele tale?

Mie azi mi s-a confirmat pentru a multa oara ca valorile mele vor fi mereu in familie. Cand eram in liceu vorbeam ore intregi cu tata despre scoala, ambitii, personalitate, viata de familie , studentie, cariera lui. El m-a modelat si mi-a conturat primele impresii. Imi explica cu rabdare multe dileme tipic adolescentine, pana cand imi spunea” Auzi, dar tu nu obosesti sa te tot gandesti atat?”. Atunci realizam cat de inutile sunt multe temeri si in incercarea de a gasi subintelesuri acolo unde nu erau, nu ajungeam nicaieri.

Acasa ma regasesc pe mine. Imi sunt suficiente cateva ore petrecute cu ai mei, pentru a ma scutura de superficialitatea marelui oras, pentru a iesi din ceata si a vedea ca lucrurile importante sunt fie albe, fie negre; lucrurile indoielnice sunt verzi cu picatele. Adevaratele credinte, care te vor insoti pe tot parcursul vietii sunt cele pe care le-ai vazut in propria familie. Chiar daca in viata de zi cu zi, unele nu se respecta si realitatea ta penduleaza intre ceea ce stii si ceea ce vezi, stai linistit si fi perseverent!

Ai incredere in tine! Eu am!