Daca la 20 de ani e asa, cum va fi la 25?

Cu ce ma ocup in prezent:

- trag tare pentru a aduce in librarii o carte cum nu mai exista in Romania. Nu cred ca as fi avut vreodata sansa sa intru in contact cu atatea oameni importanti, daca nu as fi intrat in SynergEtica.  Parca acum 2 secunde eram in Slatina, acasa, hipnotizata de principala sursa de distractie din oras, propriul televizor. Nume sonore precum Emil Hurezeanu, Neagu Djuvara, Principesa Margareta, Madalin Voicu, Dan Chisu, le auzeam si ma intrebam cu ce se ocupa oamenii acestia zi de zi? Acum am ajuns sa ma intalnesc cu o parte din ei, iar acest lucru imi confera un sentiment greu de descris.

- merg la facultate; Chiar vreau sa-i dau o sansa acestei institutii, dar sincer vorbim nu vad sa-mi creeze vreo perspectiva in viata, ci doar ma caleste sanatos.

-stau 5 ore in fata calculatorului, fac proiecte, raspund la mail-uri, fixez intalniri, organizez, deleg si involuntar manageriez. In pauze ma deconectez uitandu-ma pe hi5, la pozele (ne)cunoscutiilor, socializez pe mess, citesc reviste online, articole.

-ma informez despre evenimente, conferinte pe PR, advetising;

-merg la Prosper;

-ma gandesc cum sa fac bani ca sa-mi platesc niste cursuri;

-ma gandesc cum sa vand un proiect si sa aduc niste bani in fundatie. Multi bani!

-particip la sedinte SynergEtica;

Numele meu este Anca. I am a workoholic ! Am 20 de ani!

Cum va fi la 25?

copilul pe care il cresti

Tatal: Buna ziua dna Diriginta! Aveti doua minute?

…..

Tatal: Sunt tatal lu’ Antonia. Vroiam sa va intreb daca a mai facut absente, daca a mai plecat de la ultimele ore.

….

Tatal: Cand va gasesc la scoala, ca as vrea sa vorbesc cu dvs si cu 2,3 profesori. E in pericol la unele materii cu 5 si …

………………………………………………………………………………………………………………..

Este o discutie intre un tata si diriginta copilului lui, care a avut loc azi in 268. Imi vin in cap 1001 intrebari pe care i le-as pune acestui domn:

1. nu stie ce copil a crescut?

2. nu ar fi fost mai simplu sa-si intrebe fata si sa o creada?

3. cate intredere are in propriul copil?

4. are pretentia sa aiba un copil genial, cand el insusi face greseli gramaticale?

5. este justificata lista de incredere?

6. este o situatie punctuala, sau a mai existat un precedent?

….si lista de intrebari poate continua. Este ingrijorator faptul ca acesta nu este un caz singular, parinti care nu-si cunosc proprii copii, nu stiu cu cine stau in casa. Daca ar fi sa cautam un vinovat ar fi greu sa dam castig de cauza unei anumite tabere:

-parintii muncesc 24/7 sa le asigure copiilor conditii materiale bune, dar ignora hrana sufletului(dragostea si ocrotirea parinteasca, sentimentul de stabilitate, armonia), care valoreaza incontestabil mai mult decat orice altceva si poate tine uneori chiar de foame.

- copilul ar trebui sa fie constient de eforturile facute de parintii lui, sa-i aprecieze si sa nu-i priveasca ca pe niste jucarii a caror datorie este sa-i faca lui toate poftele;

- parintele trebuie sa-si invete copilul ca nimic nu cade din cer si nu i se cuvine totul. Pentru orice lucru exista o contraprestatie.

- parintele trebuie sa fie cinstit cu copilul lui, sa nu-l minta, sa-i arate incredere. Este o relatie care merge in ambele sensuri:nu-i poti pretinde sa fie cinstit, cand tu la randul tau,minti. Puterea exemplului are un efect fantastic.

- copilul trece la adolescenta printr-o serie de dileme. Este o perioada in care i se cam zguduie credintele, sau in care i se formeaza anumite principii.Be a friend not a parent in this case.

Parintii mei nu mi-au impus niciodata nimic. Mi-au dat libertatea sa-mi aleg ce directie vreau, cu conditia tacita sa-i informez inainte de a face pasul final. S-au comportat cu mine ca si cu un om mare, dar nu dintr-o data, ci gradat, nu mi-au pus in carca alte responsabilitati decat cele care imi erau destinate. Am vorbit si vorbim deschis despre orice subiect, ne respectam reciproc si niciodata nu mi-au spus un cuvant jignitor. Increderea, adevarul sunt cuvinte mari, care in relatia noastra au fost de la sine intelese si nu s-a prea pus problema contestarii uneia dintre ele.

Sa inchei intr-o nota comica, dar moralista. Nu ma vei auzi prea des, aproape spre deloc spunand cuvinte urate(injuraturi), cuvinte grele, da, cuvinte dureroase, poate, dar urate, nu cred. Asta pentru ca eu n-am auzit-o pe mama mea injurand vreodata. Si am stat cu ea in casa 19 ani.

inapoi la valori

Vorbeam zilele trecute la SynergEtica despre faptul ca noi, romanii, nu avem valori clare impamantenite. De obicei evit sa gandesc la nivel global, general si analizez lucrurile punctual: oamenii din jurul meu au valori? eu am valori?

Am trait pana la 19 de ani intr-un mediu in care increderea, valoarea, sinceritatea, adevarul, nu erau rostite, dar conduita era de asa maniera incat lasa de inteles ca acestea sunt prezente. In Bucuresti multi oameni nu cred in nimic, dar isi petrec timpul contrazicandu-i pe cei care cred. Vreau sa ma refer la oamenii care au valori, credinte, dar care sunt zguduite din cand in cand de anturaj, vremuri, propria persoana.

Unde iti cauti propria persoana, credintele tale?

Mie azi mi s-a confirmat pentru a multa oara ca valorile mele vor fi mereu in familie. Cand eram in liceu vorbeam ore intregi cu tata despre scoala, ambitii, personalitate, viata de familie , studentie, cariera lui. El m-a modelat si mi-a conturat primele impresii. Imi explica cu rabdare multe dileme tipic adolescentine, pana cand imi spunea” Auzi, dar tu nu obosesti sa te tot gandesti atat?”. Atunci realizam cat de inutile sunt multe temeri si in incercarea de a gasi subintelesuri acolo unde nu erau, nu ajungeam nicaieri.

Acasa ma regasesc pe mine. Imi sunt suficiente cateva ore petrecute cu ai mei, pentru a ma scutura de superficialitatea marelui oras, pentru a iesi din ceata si a vedea ca lucrurile importante sunt fie albe, fie negre; lucrurile indoielnice sunt verzi cu picatele. Adevaratele credinte, care te vor insoti pe tot parcursul vietii sunt cele pe care le-ai vazut in propria familie. Chiar daca in viata de zi cu zi, unele nu se respecta si realitatea ta penduleaza intre ceea ce stii si ceea ce vezi, stai linistit si fi perseverent!

Ai incredere in tine! Eu am!

In hamac!

De fiecare data cand visez ma plasez fie la tara intr-un hamac,  la mare, la Paris, sau intr-un loc in care n-am fost niciodata, dar imi imaginez cum ar fi. Se face ca de data asta sunt intr-un hamac la munte si bate vantul usor. Imi place sa simt adierea pentru ca ea inseamna miscare, schimbare, prospetime si inca mai e soare afara, asa ca nu-mi e frig. E faza aceea cand se trece de la dupa-amiaza la seara si oamenii sunt inca nedumeriti, sa se mai agite, sau sa se domoleasca.

Stau in curte, in hamac si ma balansez incep. Imi da o stare de bine intreg peisajul: casa alba cu tocarie rosie, iarba verde-verde din curte, tata care umbla prin garaj, mama care probabil mananca zmeura in gradina si eu aici, fara nici o grija. Stau cu fata in sus, cu un pisic care imi toarce pe piept, ma uit la cer si ma bucur ca am parte si de genul acesta de bucurii:marunte, dar valoroase. Si ma linistesc.

Poti avea coltul tau de visare, intr-o banca linistita la facultate, pe 10 cm patrati intr-un bus aglomerat, seara inainte sa te culci. Impartaseste celui de langa tine visul tau si poate va veti construi impreuna un altul.

Despre “A doua sansa”

Am lasat lucrurile sa se sedimenteze si acum pot spune cum vad a doua sansa.

De-a lungul timpului mi s-au parut stupide mai multe contorizari: numarul de carti citite(poti sa fi citit in diagonala mii de carti si sa fi ramas cu mai nimic), nr. de fosti iubiti(prea putini nu e bine, prea multi nu e bine), nr de ore petrecute lucrand /invatand(poti sa dormi cu cartea in mana 3 ore si apoi sa spui ca te-ai chinuit 5ore sa inveti; poti sa termini un task de 1 ora in 3ore, din prea multa meticulozitate, sau din delasare);nr de sanse acordate.

Sa zabovim putin aici. In viata, in functie de persoana si situatie, suntem prea darnici sau prea egoisti in a acorda sanse. Intr-o sansa investesti in primul rand incredere si intrebarea care se naste mai mereu este :”merita o a doua sansa?”. Si incepi apoi sa te gandesti ce inseamna acest merita, iei o foaie de hartie, faci doua coloane si scrii…

merita pentru ca                                            nu merita pentru ca

a gresit doar o data                                             a fost prima data, va fi si a doua

a spus ca nu se va mai intampla                       nu mai e aceeasi incredere

este om de cuvant                                              s-a creat precedentul

eu am mai multe de castigat din asta             am investit deja prea mult timp

………                                                                    degeaba lipesti ceva, tot rupt ramane

………………………………………………….. ………………………………………………………

Lista asta cred ca este litera de lege pentru rationali si apa de ploaie pentru emotivi. E bine sa stii cand sa fi cate un pic din fiecare. Cel mai des ne punem problema celei de a doua sanse, cand avem de a face cu dileme personale. Suntem implicati emotional, subiectivi, impartiali si de multe ori incapabili sa cantarim situatia corect. Ce mi se pare amuzant este ca ne gandim la a acorda a 2 sansa, atunci cand anterior ni s-a tradat incredere. Cum ar fi sa-i dai cuiva a 2 sansa sa te faca fericit? )

N-am stat niciodata sa ma gandesc “mai, tie cate sanse ti-am dat? Esti la a 2, hmm, ai grija!”:). Am incercat pe cat posibil sa gandesc situatiile punctual, din ambele perspective, sa inteleg alegerea celuilalt,cel mai gresit lucru pe care poti sa il faci este sa generalizezi (intotdeauna ai intarziat, mereu ai mintit, mereu ai cautat scuze). Let’s take things slow, let’s take things easy, let’s be kind to each other! Sa nu ne mai punem problema sanselor decat in chestiuni capitale. Sa fim seriosi cate lucruri sunt cu adevarat de neiertat?

A doua sansa

Data: 11 februarie 2008;

Locatie: statia lui 133,Piata Romana

O doamna foarte zapacita vroia sa ajunga la Ateneu si intreba pe toata lumea cum sa faca, ce bus sa ia, de unde…..I-a zis sa mearga cu mine si ne descurcam. Am coborat pe Calea Grivitei si i-am aratat pe ce strada sa merga cateva minute pe jos, sau ce bus poate schimba sa o lase in apropiere. Doamna cand a auzit de mers pe jos sau schimbat bus-ul s-a facut palida la fata, ea vroia ca autobuzul s-o lase in fata.

Recunosc, n-am fost pe faza, intre atatea 133, 79, 268, 226, 126 le-am pierdut sirul. Putea sa ajunga repede cu 126, 368, dar si asa mai mergea pe jos. Am sarit sa o ajut cu indicatiile mele, din cauza unui avant altruist, pe care il resimt du temps en temps.

Dupa ce i-a revenit coloritul a inceput sa rada si m-a intrebat ce zodie sunt. I-am spus Gemeni si a inceput sa rada si mai rau. Ma gandeam:”Doamne, ce urmeaza sa mai zica acum, ca toti Gemenii sunt niste incurca lume? Pardon doamna, cu respect, suntem mai multi intr-un singur corp, vorba lui Caragiale, “famelie mare, renumeratie mica, dupa buget!”. I-am spus ca vreau sa-mi repar greseala si o mergem impreuna pana la Ateneu. Si-a cerut scuze si mi-a spus:

“Imi pare rau, m-ai incurcat o data. Nu mai am incredere si a doua oara!”

…

La Sfantul Sava

Azi am fost sa tin prezentari pentru Hakes la liceul Sfantul Sava din Bucuresti.

Am fost aproape punctuala la 9:35 in fata biroului directorului. Dumnealui a binevoit sa vina la 11:30, iar directorul adjunct nici nu avea ore luni. Sa nu ma intelegi gresit, mi-am anuntat prezenta si am stabilit o intalnire, nu m-am dus acolo ca asa m-am trezit luni dimineata.

Astea sunt detalii introductive, pentru ceea ce urmeaza. In timp ce asteptam, am inceput sa vorbesc cum imi sta in fire cu necunoscuti, doi elevi de clasa a 12 din liceu. Povesteau despre ceea ce s-a intamplat in liceu pe 7 martie: toate fetele si doamnele profesoare au primit cate o floare si bomboane de la baieti. Evenimentul fusese organizat de unul dintre cei doi baieti, un adevarat succes pentru ca a reusit sa induioseze aproape 600 de fete si cateva zeci de profesoare. Liceul Sava are aproape 300 de baieti si in jur de 630 de fete. Norocosi, nu? Nefericite,hmm?

Un baiat de liceu a avut initiativa sa faca ceva frumos pentru colegii lui, a mobilizat un liceu, a contactat televiziuni, sponsori, s-a ridicat din multime si s-a diferentiat. Era la prima “abatere” de asemenea anvergura, dar deja se gandea la urmatorul pas(balul de absolvire) si urmatorul(1iunie) si poate si urmatorul, dar nu a vrut sa mai divulge nimic. Stia ce facultate vrea sa urmeze, cam ce firma sa-si deschida, avea in familie spiritul antreprenorial. Totusi varsta se simtea : era putin credul,avand impresia ca lumea afacerilor il asteapta cu bratele deschise, cam laudaros, era idealist,nu perfectionist. Viata, experienta ii va atenua aceste copilarii si cred ca daca va continua cu aceeasi determinare isi va forma un caracter frumos.

Ii aplaud initiativa! Bravo!

Si cei de-al doilea baiat avea ceva deosebit. Mai multe despre el maine.

Poate stii, poate nu, dar de ceva vreme lucrez ca voluntara in cadrul unei fundatii care se ocupa cu promovarea eticii in afaceri. Lucrez pe diferite proiecte care presupun inainte de toate interactiunea cu oameni: multi, variati, cu ceva interesant de descoperit.

Am stat 2 ore la discutii cu Madalin Voicu. L-am invitat sa fie speaker la unul dintre seminarii si a acceptat foarte senin si vreau sa-ti impartasesc trairile pe care ti se insufla un om ca el. Daca l-a inceput am privit cu oarecare scepticism intalnirea noastra si nu acordam prea mari sanse de supravietuire viitoarei discutii, am sfarsit prin a fi complet impresionata de acest domn…

…simplitatea si siguranta cu care vorbea;

…importanta si egalitatea cu care te trata ca interlocutor;

…deschiderea spre alte puncte de vedere;

…libertatea in expunerea si sustinerea propriilor opinii;

…increderea pe care ti-o acorda, cand iti confirma ca e ok sa fi “fata de casa”, e ok sa nu-ti placa sa te expui prin cluburi, ca e revoltator pentru o fata sa aiba un limbaj picant-colorat masculinizat;

… si ceea ce observai de la inceput pana la sfarsit erau bunele maniere, care domnilor baieti ce va delectati acum cu acest post, induioseaza si cuceresc iremediabil o fata. Si aici vroiam sa ajung. La bunele maniere ale unui baiat. Psihologii spun ca femeile cauta la un barbat protectie, siguranta si eu as vrea sa adaug si bune maniere. Apreciez un baiat care imi deschide usa fara ezitare, care imi ofera locul in autobuz, care stie sa-si fac loc politicos in multime, care spune multumesc si zambeste in acelasi timp;

Apropo de bune maniere. Venea acasa seara, pe la ora 22 si trebuia sa trec liniile de tramvai pt a ajunge pe trotuarul meu. Tramvaiul era la 20 de metrii de mine si nu ma grabeam, il asteptam sa treaca si apoi imi urmam drumul.

Stii ce mi s-a intamplat?

Tramvaiul mi-a cedat trecerea din senin!

un om pe care l-am cunoscut

Sunt zile in care ai parte sa intalnesti oameni cu adevarat incredibili. Ti s-a intamplat vreodata sa intalnesti un om cu care sa simti ca respiri acelasi aer?

Imi este greu sa vorbesc despre subiectul asta, el, pentru ca este inca proaspat. Ce persista nu e sentimentul de ce ar fi putut fi, ci sentimentul de resemnare pe care sunt obligata sa-l simt. Spun obligata pentru ca nu e ceea ce cred eu, ceea ce simt eu, ceea ce stiu, gandesc, dar este the right thing to do, trebuie sa-i respect dorinta si dragoste cu forta chiar nu se face si nu e sanatos sa se faca.

Asa ca fac acum ceea ce am facut de fiecare data in chestii de genul asta. Ma retrag and I let him be. Poate iti suna a lasitate, ti-am spus ca nu e decat resemnare, ca am facut ceea ce a tinut de mine. Lasitatea este de partea lui!

If you were to ask me, what’s my current status i would say…….

introducere

This is where it all begins! Cred ca este mai corecta formularea: aceasta este o continuare a ceea ce am inceput acum aproape 2 ani. Se face ca veneam la Bucuresti sa invata Marketing(ASE). Nu stiam ce inseamna marketing, stiam doar ce NU inseamna, adica…

reguli si tipare –>contabilitate;

stiffness–> finantele banci;

lipsa de perspectiva–>economie generala; si lista poate continua.

Hai sa vorbim totusi de schimbarea in bine care s-a produs cand am ajuns in Bucuresti. Am inceput sa citesc toate afisele pe care le vedeam pe peretii facultatii, mergeam la toate conferintele, cu profil de PR, advertising puse la punct de organizatiile studentesti din ASE , eram incantata de cate lucruri noi se intampla in lumea in care eu traiam acum. Am constatat ca faceam mult prea putine lucruri, comparativ cu cate posibilitati existau. Si incep am inceput sa-mi extind sfera de interese: notam cartile, site-urile, revistele pe care le recomandau speakerii la conferinte si apoi le cautam, googleam nume pe care ei le pronuntam. Poate suna maniacal, dar oamenii astia imi dadeau o stare de bine prin pasiunea cu care vorbeau cu despre job-ul lor zilnic.

( cred ca am uitat sa spun ca de mica imi placea sa ascult povesti de viata si faptul ca niste oameni veneau si impartaseau chestii de viata, imi veneau direct la suflet! )   Asa a aparut dorinta mea de a stii cat mai multe lucruri in domenii cat mai variate, am inceput sa asimilez cunostiinte din pasiune si nu din obligatie. Intelegeam in sfarsit ce imi spunea mereu tata: “pentru tine inveti, nu pentru mine!”.

De atunci au trecut aproape 2 ani si acum lucrurile stau cu totul altfel. Si categoric asa ar si fi trebuit sa fie!