Morning optimism

Reportaj despre boierii adevarati

Am gasit acest reportaj facut de catre echipa ProTV de la “Romania te iubesc”. Mi-au placut foarte mult toate cele 3 parti si m-a intristat ca marea majoritatate a boierilor intervievati nu mai are mostenitori…

Frumos reportaj… Trista realitate…

http://stirileprotv.ro/stiri/romania-te-iubesc/romania-te-iubesc-aflati-ca-inca-mai-avem-boieri-adevarati.html

http://stirileprotv.ro/stiri/romania-te-iubesc/romania-te-iubesc-aflati-ca-inca-mai-avem-boieri-adevarati-partea-a-ii-a.html

http://stirileprotv.ro/stiri/romania-te-iubesc/romania-te-iubesc-aflati-ca-inca-mai-avem-boieri-adevarati-partea-a-iii-a.html

De ce m-am intors in Romania

Este vorba despre cartea la care am lucrat impreuna cu Sandra si pe care o recomand tuturor, in special tinerilor, sa o citeasca. Contine 39 de povestiri – interviuri, sau eseuri – ale unor personalitati din Romania, care au ales sa se repatrieze dupa ce au studiat, sau lucrat in strainatate.

Coautori mentionati in ordinea intoarcerii lor sunt: Dan Chisu, Sandra Pralong, ASR Principesa Margareta a Romaniei, Neagu Djuvara, Paul Shalit, Gheorghe Zamfir, Radu Florescu, Mariana Nicolescu, Connie Larkin, Radu Gabrea, Miruna Budisteanu, Dan Pazara, Dinu Zamfirescu, Adrian Niculescu, Doru Braia, Matei Paun, Nicusor Dan, Andre Paul Baran, Stefan Ignat, Mihaela Mihai, Sorin Alexandrescu, Irina Cajal Marin, Eleonor Sebastian, Bogdan Baeder, Ana Birchall, Ion Vianu, Tereza Valcan, Cristina Dragomirescu, Indrei Ratiu, Ion Schiau, Andrei Stamatian, Leonard Doroftei, Mike Costache, Bogdan Mateescu, Cristina Fometescu, Alec Balasescu, Nicolas Don, Alexandru Fotescu, Alexandru Manaila.

A fost o lectie de viata valoroasa sa colaborez cu acesti romani deosebiti si le multumesc pentru toata implicarea lor. Recomand in special tinerilor sa citeasca aceasta carte pentru ca este puternic motivationala, inspirationala si 100% le va trezi o reactie pozitiva in ceea ce priveste viitorul lor.

Astazi si in zilele ce vor urma va voi povesti ce am invatat citind povestea fiecarui coautor. Astfel, de la

• dnul Neagu Djuvara am invatat despre sacrificiu – 41 de ani traiti in exil; despre socoteala de acasa care nu se potriveste cu cea din targ – a plecat intamplator la  Stockholm pe 23 august 1944, cand in tara se pregatea arestarea maresalului Antonescu si a ramas acolo; despre alegeri – 23 de ani traiti in Africa de parte de sotie, fata, mama.
• dnul Andrei Stamatian am inteles ce inseamna rigurozitatea – o zi de lucru normala in America incepea la 8.30 si se termina la 24, fiind planificata riguros; ce inseamna sa accepti viata cu suisuri si coborasuri – de la viata in campusurile americane, la cea de angajat in America proaspat absolvent de Stanford, apoi angajat in Romania, student in Franta absolvent de INSEAD, apoi somer in Romania.
• dnul Mike Costache am invatat sa privesc viitorul cu incredere. In timp ce eram ocupata sa gandesc marunt, am descoperit in povestea dnului Costache ca este posibil sa iti aniversezi ziua de nastere in fiecare an in alta tara, sau ca cineva care a castigat contracte de management pentru Maserati, sau NetJets si-a pus odata problema pretului unui bilet de avion. Recitesc povestea de fiecare data cand simt imi iau viata prea in serios si vreau un suflu din occident.
• Sandra am descoperit care este motivatia de a renunta la traiul in New York, pentru cel in Bucuresti, unde noaptea imbratisa gandacii; am vazut ce inseamna realmente sa alegi, nu sa hotarasti. Si, Sandra mi-a raspuns la intrebari pe care multi poate inca le mai au referitoare la activitatea ei in Fundatia Soros, la traiectoria profesionala, precum si la aspecte ce tin de sufletul ei. Celor curiosi le ofer antidotul

http://www.polirom.ro/catalog/carte/de-ce-m-am-intors-in-romania-3803/arunca_o_privire_coperta_1.html

Probabil ca tu vei descoperi, invata, vedea si simti alte lucruri lecturand “De ce m-am intors in Romania”. Paleta de sentimente si de interpretari este foarte bogata, insa in final toate converg catre un punct comun – motivul real pentru care s-au intors.

In zilele urmatoare va marturisesc ce am invatat de la interviul luat dnului Doroftei la pub-ul dansului in Ploiesti, cum am citit mai intai despre Connie Larkin si apoi am ajuns sa urmez cursurile Landmark sustinute de ea si de ce o admir pe dna Eleonor Sebastian.

Cu bine,

Anca

2010: 2 masini, 3 spargeri

Februarie, 8 am: Andrei parcheaza in apropriere de Spitalul Polizu si se duce la job. La ora 5pm isi gaseste geamul stanga fata spart si detectorul de radar furat.

Martie, 7pm: Tata si cu mine mergem la Cafeneaua Pasoptista de la Palatul Ghyka. Cum in parcarea locatiei nu mai erau spatii disponibile, parcam la 10 m departare de poarta Palatului. La 10pm gasim geamul dreapta fata spart si casetofonul furat.

Mai: Andrei pleaca ieri la Slatina, in vizita la parinti. A parcat in fata blocului si azi dimineata a gasit masina sparta. Au furat o pereche de ochelari de soare.

Un Cielo si o Skoda.Valoarea medie a furtului (detector radar, casetofon, ochelari de soare), este de 100 lei. Mai mult costa geamul si montarea lui. N-am mai patit-o pana anul acesta sa ni se sparga masinile. Ma doare supararea pe care o simte Andrei, gandul ca nici in orasul meu natal nu ma mai simt protejata si sentimentul ca cineva iti invadeaza spatiul cu bocancii!!!

Din luna martie imi este frica sa mai traiesc in Bucuresti. Mai am cateva luni si plec. Ieri am fost la Top Talents si se vorbea despre oportunitati pentru tineri, job-uri in multinationale, planuri de cariera etc.  De acord, toate bune si frumoase, dar ce se intampla cand nu ma mai simt in siguranta pe strada, in bus, in blocul in care locuiesc?(vecina de sub tipa in fiecare zi ca va da foc la casa ei si a celor din apropiere – saraca, are probleme dovedite, ceea ce ma incurajeaza sa ma gandesc si mai serios la intentiile ei).

Ma intreb si te intreb: daca lucrurile vor continua asa, vom ajunge sa ne temem pentru propria viata, nu pentru disparitia/integritatea bunurilor personale?

Things happen for a reason! Think!

Anca

Varianta live are suflet

I’m officially a trainer

Sambata aceasta am devenit formator acreditat de CNFPA! Ieeeee, uraaaaa, hip hip uipiii.

Sunt mandra de mine, va spun in continuare de ce. Cu 3 zile inainte de examen ma intalnesc cu Paul (una dintre persoanele minunate de la Avalon Management, care au livrat cursul de formare de formatori), pentru o consultatie pe proiect. Paul este life & business coach si m-a citit din primele minute ca nu sunt ok cu proiectul pe care urma sa-l sustin sambata in fata comisiei de examinare.

Pentru cateva secunde, mi-am amintit de vremurile cand mergeam la scoala si se intampla sa nu-mi fac tema. Nu stiu cum esti tu, dar pe mine constiinta ma toaca marunt in situatiile astea si am realizat ca defapt ma sabotez singura. Deci, ii spun lui Paul ca nu mi-am facut tema, fiindca sunt cam intre ape de cateva saptamani, adica n-am elan, viata in mine. Asa ca ceea ce a urmat a fost o sesiune de coaching, care mi-a adus claritate in ganduri si in care am identificat asptectele asupra carora sa ma concentrez ca fiu impacata cu mine in prima faza, si apoi ca sa performez. Rezultatul: am conceput de la zero un proiect care ma face efectiv fericita – un training de 6 zile la munte, cu masa asigurata de bunica, cazarea in casa mamei din copilarie, drumetii prin imprejurimi, jocuri prin curte si gradina, oooo minunatie de proiect. Voi detalia mai tarziu, poate vei dori sa vii.

Referitor la ora de coaching pot sa-ti spun doar atat: daca veti observa ca aveti o multime de ganduri, de lucruri de facut si putin avant sa va apucati de treaba. Daca ideea de psiholog nu va surade din diferite motive (rascolirea trecutului, disconfortul de “a da din casa”, neincrederea in psihologi, etc.). Daca te simti depasit de ceea ce traiesti, sau vrei pur si simplu sa iesi din viata ta si sa te uiti la ea ca simplu observator, atunci mergi la un coach. Vezi daca este sau nu o solutie pentru tine. Ti-l recomand pe Paul, sau pe Irina, colega lui.

Ganduri bune catre tine si sper sa te vedem cu bine,

Anca

Despre intalnirea cu Dada

Acum doua saptamani am mers la sediul fundatiei Amurt, organizatie care se ocupa cu reintegrarea in societate a tinerilor de peste 18 ani care au fost dati afara din orfelinate si au ajuns pe strada. Presedintele Amurt se numeste Dada si este calugar budist. Da, un calugar budist locuieste de 3 ani in Drumul Taberei si ii place fiindca ii aminteste de tara lui natala, Finlanda, pe vremea cand era copil – adica acum 40 de ani…

Eram programata pentru o intalnire cu Dada, care m-a intampinat cu un pranz vegetarian fenomental si am luat masa impreuna cu toti membrii fundatiei. Dada este calm, cu parul alb, imbracat in portocaliu, plecat prin lume – am retinut India, Africa – de 30 de ani; nu consuma oua, ceapa, ustutoi, ciuperci, carne, cacao, cafea – exista o explicatie pentru fiecare ; se bucura ca un copil cand primeste ciocolata alba.

Am stat de vorba cateva ore si mi s-a linistit sufletul, iar mancarea mi-a priit. Am simtit diferenta dintre mancarea facuta in graba, doar ca sa umple stomacul si mancarea facuta cu rabdare, indraznesc sa spun cu dragoste, ca sa bucure mesenii. Am facut diferenta intre cuvintele spuse ca sa impresioneze, si cele atent alese ca sa onoreze partenerul de discutie. Asa ca am plecat cu hrana pentru suflet si in stomac.

“The kind of seed sown
will produce that kind of fruit.
Those who do good will reap good results.
Those who do evil will reap evil results.
If you carefully plant a good seed,
You will joyfully gather good fruit.” Dhammapada

Anca

My motivational letter

…sau “cum am fost admisa la master?”. Fancand public acest fapt, ma simt ca cei ce-si schimba statusul pe Facebook, din “single” in “in a relationship”, dar in cazul meu “it’s not complicated”.

Asa ca, daca tot ne-am oficializat relatia (facultatea mea si cu mine), sa va impartasesc si cum am cucerit-o. Nu stiu cum se petrece in alte relatii, dar aici eu am facut primul pas. I-am scris in octombrie 2009, apoi ea m-a sunat. Eu vorbea bine engleza si mediu franceza, ea vorbea bine franceza, si mediu engleza. Un inceput stangaci, dar m-a salvat rrr-ul nativ, franceza din liceu, si zgomotul din Bucuresti fiindca apelul ei ma prinsese in trafic. Apoi mi-a spus ca este interesata de mine, ca vrea sa ma cunoasca mai bine, asa ca sa-i trimit 2 scrissori, niste recomandari sa vada ca sunt placuta si de altii. I-am zis ca nu sunt chiar asa, oricine, ca am facut si eu ASE-ul, am fost voluntara si angajata, am diplome, foaia matricola, dovezi, doar sunt fata serioasa. Hmm, cred ca vroiam sa impresionez…

I-am dat tot ce mi-a cerut, chiar si in plus, si apoi am asteptat…asteptat…asteptat, and finally “somebody loooves meee!!!”

In continuare gasesti una dintre scrisorile pe care i le-am trimis, poate te inspira, amuza, motiveaza.

***

My father had an Albanian friend famous in town for his ice cream. Since the age of 5, I remember visiting Ms Hashim 2 or 3 times a week hoping to get a cup of vanilla flavour and hoping that, maybe this time, he will let me sell some. Yes, I wanted to sell, and this was acquired as: I did not want any money in return; this was a family run business with no employees; I was too little to even reach the counter. However, it was fascinating how he offered the most precious belonging – ice cream – by telling jokes, making tricks, giving extra cups for free. Every sell was a show. I thought he had the most amazing job in the world. And I still think he does. Ms Hashim inspired me then and during time I realized that, one way or another, one thing or another, I want to sell. Furthermore, at the age of 14, I was selling home made donuts, on the porch with my grandmother. We made some money and split it in two…

My greatest goal is to run a company that transforms the act of selling into a unique and personalized show for each customer. I am committed and dedicated to fulfil this dream, because the path itself to the pick will be paved with valuable lessons. Thus, step by step, for the next 3-5 years my focus will be on acquiring the knowledge, building the network, and developing the business skills, by pursuing an internationally recognized master programme. Afterwards, I will concentrate on a practical approach and grow within companies where I can perform best and contribute most.

So far, my development has been based on three pylons: family, studies, and work combined with volunteering activities. My family taught me about trust, school about the value of knowledge, work about competitiveness, and volunteering about gratitude. The role of this master programme will be firstly to create a prolific environment with thee main actors: (1) friendly and demanding teachers; (2) motivated students; (3) actively involved companies.

Information regarding academic background

As previously mentioned, I knew what I wanted to do – sell – and I had to investigate to whom, how, and where I would do that. Thus, guided by my mother, a dynamic economist, I began studying marketing, and reading books on economics, marketing, Public Relations. There were useful up to a certain extent, but after the first year, dedicated entirely to studying, I needed a more practical approach and began volunteering and working. Consequently, grades went up, I was well focused, prioritizing better the workload, and I was very happy that my analytical spirit was concentrating on constructive things.

Chronological information regarding my professional background

- Volunteering -

With SynergEtica began the volunteering experience where I went from Junior Member to Executive Director in less then 2 years. The most rewarding thing was to have gained people’s trust reflected in: (1) the foundation’s image was repositioned from an unknown to a visibly active organization; (2) the number of volunteers grew from 4 to 14; (3) national media awareness increased; (4) two European funded projects.

- Working -

What I most strongly take pride in is creating the Hakes brand in Bucharest, by building a bridge between Romanian high school graduates – potential candidates – and Western Europe universities – Hakes’ clients. During 8 months of promoting 23 universities, to more then 800 students, I become self confident and goal oriented. Both in Hakes and in Synergetica, I was given a chance to prove my capabilities, and once proven, I become a profitable investment. Two people with different educational and working backgrounds, who did not know each other, choose me as manager before my graduation. I asked them why , and they both replied: seriousness and trustworthy character. During these win-win situations, I constantly grew, and the organizations benefited directly as people were joining in and I felt like a young leader, chosen however by natural selection.

My family is also to “blame” for my development, as my grandfather was a decorated General in the Second World War, who “reinvented” himself as an attorney at the age of 48, and my father has been in an executive position for more then 17 years. So, I bring to this programme great gene, leadership abilities, and the belief that in an international environment I will acquire the skills to make the best out of the first two.

In conclusion, I am applying to this Master programme because it will equip me with the tools to live a wealthy professional and personal life.

***

Recitind-o acum, imi dau seama ca am fost putin cam rece, poate artificiala. Data viitoare voi pune mai mult suflet, sa ma iubeasca pentru ceea ce sunt

Pups, Anca

un regret…trece cu ganduri bune

Din cand in cand, ma cuprinde nostalgia la gandul ca plec in cateva luni si simt ca las ceva neterminat. In 3 luni plec in Franta pentru un program de master, la care am aplicat din noiembrie anul trecut. Aceia care ma cunosc, stiu ca din august si pana in noiembrie job-ul meu a fost sa invat pentru 2 teste de admitere, sa le sustin, sa scriu scrisori de motivatie, eseuri despre cum ma vad peste 5-10 ani, eseuri despre contributia pe care o voi aduce ca student la facultatea respectiva s.a.m.d. Zilnic petreceam aprox. 8 ore cu asemenea activitati…Au fost momente cand eram pana peste cap de treburile astea, vroiam o vacanta in pace, o iubire care sa ma sustina, vroiam O ZI in care sa nu ma gandesc cu neincredere daca fac sau nu alegerea corecta. Punand lucrurile cap la cap, concluzionez ca a meritat.

Referitor la regret, am unul. Te las sa-l deduci singur/a, pentru ca-mi este greu sa-l spun. Abia l-am impartasit astazi unei persoane dragi si mi-a raspuns cu atat de multa dragoste, parca mi-a luat inima in brate si mi-a linistit-o … “poate este mai bine sa nu pleci cu sufletul in bucatele”…

poate ai dreptate…

Anca

PS Fiti sursa de iubire pt cei din jur. Oricata neincredere, bravura, sau dorinta de a rani (inconstient, din dragoste) ar avea, odata si odata isi vor aminti dragostea voastra. uneori tinem unul la altul, dar nu se sincronizam, asemanator cu “The lake house”

multumiri pentru vizita

vorbeam ieri cu prietena mea Rowe despre acest blog si i-am marturisit ca nu am mai scris de muult timp. din septembrie 2009… ii marturiseam ca nu am mai considerat ca ceea ce impartasesc are valoare. cred ca nu mai avea relevanta pentru mine, fiindca am ramas surprinsa cand, intrand acum prima data in 2010 pe blog, m-am vazut “vizitata” zilnic. so, you people care! sunt coplesita de acest fapt si multumesc din inima celor prezenti in viata mea virtuala. oameni buni, si eu am ganduri ancorate de voi!

mi-am zis sa nu mai scriu, pt ca nu mai facea lucruri importante si simteam nevoia sa vin in fata dvs cu chestii destepte. ahh, nu ma invat minte niciodata sa fac pe desteapta.   mi-am amintit recent cand in Landmark, ni se spunea sa ridicam mana, trebuia sa ridicam mana. In prima faza nimeni nu ridica mana. La a doua strigare, 1-2 persoane prindeau curaj si ridicau. la a treia strigare, pooooate inca o curajoasa – da, femeile sareau primele. Concluzia era ca: a ridica mana, inseamna a ridica mana, nu inseamna a ridica mana doar daca ai ceva destept de spus. Asa si eu, scriam doar daca aveam o realizare desteapta cu care sa ma prezint. sunt om si am uitat ca aici vreau sa vb din suflet. macar aici pt ca sunt timida in viata de zi cu zi, si arat mai rar sentimente…

mi-ar face placere sa te cunosc mai bine, pe tine care citesti acum postul asta. deja ne leaga ceva: curiozitatea unuia fata de celalalt. viata mea se petrece acum in Bucuresti, ocazional in Slatina, sau abroad. peste cateva luni voi pleca in Franta, pt mult timp sper, iar de acolo mai departe. mama este cea care mi-a zis recent ca se va incheia un ciclu din viata noastra ca familie: ne rupem din nou.

ca in povestea cu elefantii care se leganau pe o panza de paianjen, iaca povestea noastra

• pana acum 8 ani eram o familie cu 4 membrii in Slatina. Andisor a plecat la Bucuresti si am ramas 3.
• pana acum 4 ani eram o familie cu 3 membrii in Slatina. Ancutica a plecat la Bucuresti si in Slatina au ramas 2.
• Deci in prezent suntem 2 in Slatina, 2 ani Bucuresti.
• In cateva luni vom fi 2 in Slatina, unul in Bucuresti, unul in Lille.

Trecand peste nostalgie, incredible things are yet to come, so looking forward to it!

Cu bucurie,

Anca

PS Merci pour ta visite